Incest

A trecut mult timp până să pot scrie acest review, poate la fel de mult timp cât mi-a luat până să mă decid să încep lectura jurnalului atât de fierbinte... Motive sunt multe, poate la fel de multe cât sunt şi cele ce pot fi zise despre carte...

Concluziile personale pe care le-am tras pot fi totuşi adunate fără mare efort. Regretabil, dar nu întru totul „incestul” e doar o buclă, un eveniment în mai multe – fie trei, considerând „jurnalul dragostei”, fie aproape nenumărate, când vine vorba de... sex; „incest” mai e şi un proces de constelare, pentru a pescui un termen folosit de Jung în psihanaliză pentru a descrie evoluţia unui complex – poate că nu întâmplător cuvintele miros atât de intens a psihanaliză. Chiar şi sus-numitul e numit şi răs-numit, dar drumul către el rămâne asimptotic. Cad doar doi psihanalişti în acest năvod al (paradoxal) „peştoaicei” Anaïs. Anaïs ne zice povestea constelaţiei – cum s-a întemeiat pe roca solidă, formată pe spinarea lui Hugo, Hugh săracu’, mort, lipsit de viaţă, rigid, fix şi plin de alte epitete similare, el, singurul element stabil în apele acvaticei neptuniene; mai apoi în jurul rocei a apărut mult praf de plictiseală, care... tot acumulându-se a născut prima stea, una mică ce a fost numită June şi pe ea trăia parazitar, o altă stea în formare, Henry (Miller). Mult timp stelele au gravitat în jurul rocii într-o orbită triunghiulară (de unde şi numele de triunghi amoros, păstrat până în zilele noastre), dar şi stelele îşi au sfârşitul, aşa că June s-a stins, redevenind praf cosmic, Henry, corp stelar parazitar, şi-a găsit altă gazdă...

Interludiu: cam din acest punct povestea e despre doi copii... şi ca şi în prima poveste cu doi copii – primul îl omoară pe cel de-al doilea; cel ce moare devine al doilea punct culminant din carte, cel ce trăieşte se găseşte în unele librării la preţul de 32ron şi răspunde la numele de „Tropic of Cancer”.

roca, zdruncinată de atâţia asteroizi şi mici steluţe îşi caută stabilitatea în aştri precum René Allendy. În loc de stabilitate, roca se mărunţeşte, triunghiul devine pătrat şi chiar şi pentagon, odată cu atracţia unui alt asteroid, Antonin Artaud. Constelaţia începe să capete formă, însă ea îşi capătă numele pe care îl folosim când le arătăm fetelor stelele de pe cer, odată cu intrarea în galaxiei a marelui astru, Le Roi Soleil, tatăl obraznic, Don Juan pregătit să iasă la pensie după o lungă carieră de seducător alături de singura care ar putea să-i ofere ceea ce altele n-au putut, fiica risipitoare de... iubire. Dar soare fiind, noapte se stinge nesatisfăcut, făcând loc altor aştri mai mici. Cel mai luminos dintre ei e Otto Rank, dar el e dintr-o galaxie îndepărtată şi povestea se încheie cu atracţia unei părţi din constelaţii tot mai mult înspre acel punct luminos îndepărtat.