Philosophy of Mind (continuare)

Structura cursului

Dualismul: Moştenirea lui Descartes

Alternative la Dualism: Materialismul

Inteligenţa Artificială puternică

Argumentul camerei chinezeşti şi critica sa

Poate o maşină să gândească?

Este creierul un computer digital?

Câteva soluţii la problemele lui Descartes

Structura conştiinţei

Cum să studiezi conştiinţa ştiinţific

Cum funcţionează mintea : introducere la conceptul de intenţionalitate

Structura acţiunii şi percepţiei

Construcţia realităţii sociale

Spuneam data trecută că în prima jumătate a cursului, autorul se concentrează asupra „problemei minţii” încercând să o scoată din tradiţia dualistă a lui Descartes, trecând prin Materialism ajungând în cele din urmă la Funcţionalism, pe care îl găseşte mulţumitor. Eu unul sunt de părere că aceasta e o greşeală din partea autorului, e momentul în care cursul „se rupe” întrucât mă gândesc că orice curs care îşi propune o analiză obiectivă nu trebuie pentru nici o clipă să accepte ca validă nici una dintre paradigme, ci doar să le expune lăsând auditoriul să gândească pentru sine. Chiar şi aşa, găsesc ultima parte a cursului (analiza conştiinţei) cât se poate de utilă. Cursul intitulat „Cum să studiezi conştiinţa ştiinţific” îşi propune să pună premisele acestei ştiinţe a conştiinţei demonstrând validitatea paradigmei funcţionaliste în această problemă.

Autorul prezintă nouă probleme (contra-argumente) ale acestei paradigme, pe care încearcă să le rezolve.

• Conştiinţa nu poate fi definită;
• Conştiinţa e subiectivă, în timp ce ştiinţa e obiectivă;
• Nu se poate explica în ce fel materialul cauzează mentalul;
• Ştiinţa trebuie să elimine aspectul calitativ al conştiinţei ;
• Epifenomenalismul: conştiinţa nu are nici o importanţă;
• Conştiinţa nu are nici o funcţie în evoluţie;
• Cauzalitatea dintre creier şi conştiinţă implică dualismul;
• Ştiinţa e reducţionistă, drept urmare conştiinţa trebuie redusă la altceva şi prin urmare, negată;
• Analiza ştiinţifică a conştiinţei nu poate demonstra decât că aceasta e un procesor de informaţii;

o Apa ca şi orice obiect ştiinţific are o definiţie comună şi o definiţie ştiinţifică. Cea de-a doua a fost descoperită în urma cercetărilor care au avut la bază prima definiţie. Conştiinţa nu are încă o definiţie ştiinţifică, însă în sensul general acceptat are măcar una.

o Există o distincţie între sensul epistemologic şi ontologic al cuvântului obiectiv. Deşi conştiinţa e subiectivă în sens ontologic, ea poate fi obiectivă în sens epistemologic.

o Se ştie că se întâmplă, în sensul că dacă bei o cantitate mare de alcool, conştiinţa îţi este alterată. Explicaţia nu există încă.*

o Ştiinţa nu poate elimina aspectul calitativ al conştiinţei (cum e să conştientizezi) din moment ce conştiinţa nu se referă decât la acest aspect.

o Conştiinţa este epifenomenală, dar acest lucru e valabil şi pentru oricare alt aspect al realităţii.

o Toate activităţile umane sunt posibile graţie existenţei conştiinţei rezultă deci că evoluţia omului nu e posibilă fără existenţa conştiinţei.

o Conştiinţa nu e un eveniment şi prin urmare relaţia cauzală a acesteia cu creierul nu e temporală.**

o Există o distincţie între reducţiile explicative şi cele eliminatorii.

o Procesare de informaţii e dependentă de un observator, în timp ce conştiinţa există independent de orice observator.

*Nu există încă nici o definiţie ştiinţifică a vieţii care să fie incontestabilă. Există doar definiţii mai bune sau mai proaste. Analogia este prin urmare greşită. Faptul că o acţiune asupra creierului are ca reacţie o modificare a conştiinţei nu demonstrează că există o relaţie cauzală între creier şi conştiinţă, ci doar o legătură. Dacă acţionez asupra unui taler al unei balanţe aflate în echilibru, observ că obţin o reacţie a talerului celălalt. Ce anume mă îndreptăţeşte să spun că primul taler este în relaţie cauzală cu cel de-al doilea?

Argumentul nu este nici pe departe edificator.

**Autorul susţine că noţiunea de relaţie cauzală dintre corp şi minte e greşit înţeleasă întrucât nu toate relaţiile cauzale sunt temporale. Exemplul dat de el e acela al presiunii exercitate de mobila dintr-o încăpere asupra planşeului, care nu e un eveniment, ci e continuu. Fenomenul e cauzat de forţa gravitaţională, care e de asemenea, continuă.

Greşeala însă e să presupui că gravitaţia nu are o cauză. Din moment ce gravitaţia e valabilă în Univers şi acesta are o cauză (big bang-ul sau orice altceva care nu a fost descoperit până acum) non-continuă, rezultă că şi presiunea are aceeaşi cauză de tip eveniment, deci toate relaţiile cauzale (din Univers) sunt de tip eveniment.

Nu cred că e posibilă o ştiinţă a conştiinţei în sensul descris de autor, însă cred că e utilă o ştiinţă care să investigheze o situaţie particulară a conştiinţei.

Structura conştiinţei

Subiectivitatea – conştiinţa e ontologic subiectivă;

Unitatea – toate stările de conştiinţă sunt unitare;

Intenţionalitatea – nu toate stările de conştiinţă sunt intenţionale, cum nu toate intenţiile sunt conştiente;

Dispoziţie – orice stare de conştiinţă e însoţită de dispoziţie;

Structura Gestalt – orice formă de conştiinţă non-patologică e structurată;

Atenţia: distincţia dintre centru şi periferie – conştiinţa are proprietatea de a se concetra prin atenţie;

Situaţionarea – orice stare de conştiinţă e situată în timp şi spaţiu;

Familiaritatea – toate formele de conştiinţă ne vin într-un oarecare grad de familiaritate;

Depăşirea propriilor limite – conştiinţa are proprietatea de a-şi depăşi limitele;

Plăcere/neplăcere – stările de conştiinţă au un grad de plăcere/neplăcere;

Aspecte – conştiinţa nu implică conştiinţa de sine, introspecţia şi incorigibilitatea;

6 august

Oracolul Sabian: The great American carnival, Mardi Gras at New Orleans, is seen with a wealth of floats, decorations and merriment.

Studiul pe ziua de azi a debutat cu un curs de filosofie, „Philosophy of Mind” al lui John Searl. Deşi în primă fază eram împotriva audio-books-urilor, acum le găsesc foarte utile din moment ce îţi permit să faci altceva în timp ce le asculţi.

Cursul e mai mult sau mai puţin fidel faţă de titlul său, întrucât se învârte mai mult în jurul altei probleme. Practic, pleacă de la dualismul lui Descartes şi analizează tendinţele în încercarea de rezolvare a acestei probleme.

Până în punctul în care am ajuns cu cursul, autorul neagă validitatea dualismului, a idealismului şi se concentrează foarte mult asupra materialismului. Interesant e faptul că odată ajuns în acest punct, al analizei viziunii materialismului, cursul se îndepărtează din ce în ce mai mult de la filosofie ajungând mai mult pe terenul ştiinţei. Subiectul central legat de materialism este Inteligenţa Artificială ca răspuns la problema dualismului, răspuns cât se poate de fals în ceea ce mă priveşte pe mine şi la fel de fals pentru autorul cursului. Chiar şi aşa, se insistă teribil de mult pe această versiune a materialismului în care mintea nu e altceva decât un computer şi pe urmă asupra contra-argumentului şi chiar mai mult asupra criticii acestuia din urmă. În punctul în care am ajuns cu cursul, concluzia parţială la care se ajunge e aceea că mintea e un produs al creierului, care e un sistem biologic. E curios cum autorul dă acest răspuns ca alternativă la propunerea lui Descartes sau a tuturor celorlalţi, din moment ce susţine că realitatea e strict materială, doar că nu se ştie încă modul în care creierul produce conştiinţa. Acest răspuns nu e altceva decât o păcăleală, întrucât e practic echivalent cu dualismul. Fie spui că mintea şi corpul sunt entităţi separate care se unesc în glanda pineală (sau oriunde altundeva) fie spui că mintea e cauzată de corp, dar într-un mod necunoscut încă, e acelaşi lucru.

Însă, trebuie să fiu rezonabil, cursul e departe de a se fi încheiat aşa că promit că nu voi trage concluzii până nu îl voi termina.

Camus – "Mitul lui Sisif" e al doilea obiect de studiu pe ziua de azi şi pe destul de multe zile în urma... lectura merge destul de anevoios, deşi m-aş fi aşteptat să citesc cu mai mult entuziasm.

Citate care mi-au rămas în minte:

„Absurdul are pentru mine trei consecinţe: revolta, libertatea şi pasiunea mea.”

„Sau nu suntem liberi, şi Dumnezeul cel atotputernic este responsabil pentru răul din lume, sau suntem liberi şi responsabili, dar atunci Dumnezeu nu mai e atotputernic.”

Cartea de recitire : Dane Rudhyar – „The Lunar Nodes in Natal Astrology”

Hmmm… Hitler, ca şi mine, avea luna în emisfera nodală nordică.

Descriere

Acest blog se vrea un jurnal în sensul cel mai strict, o formă practică de a-mi organiza studiile. Intenţia originală nu e de a fi creativ, însă nu m-ar deranja dacă ar ieşi aşa.