Genius

Timp de o săptămână am investigat metode de a-ţi afirma geniul personal, trecând prin două cursuri – primul, „Discover Your Genius”, e bazat pe metode raţionale, în principiu convenţionale, dar are şi părţile sale bune. Cel de-al doilea, ceva mai interesant ca metodă, îmi aduce aminte în multe privinţe de Jung, întrucât se bazează în mare parte pe dezvoltarea intuiţiei.

Aşadar, Discover Your Genius consistă în explorarea unei liste de genii, bazată pe universalitatea şi particularitatea trăsăturilor lor de geniu şi metode de a descoperi în tine aceste trăsături geniale.

Geniile şi principiile geniale:

Platon – iubirea de înţelepciune;

Brunelleschi – lărgirea perspectivei;

Columb – optimism, curaj;

Copernic – revoluţionarea lumii;

Elizabeta I – puterea;

Shakespeare – inteligenţa emoţională;

Thomas Jefferson – libertatea;

Charles Darwin – puterea de observaţie;

Gandhi – puterea spirituală;

Einstein – puterea imaginaţiei.

Analizând fiecare geniu în parte, şi principiile geniale pe care le reprezintă îţi poţi atinge scopurile cu mai multă uşurinţă. Metoda, e însă cea socratică, bazată pe autoanaliză, însă strict raţională. Nu e nimic revoluţionar în curs, poate puţin experimental, în măsura în care te poţi juca cu exerciţiile propuse.

Genius Code, mult mai eficient, prezintă un set de tehnici prin care poţi să-ţi dezvolţi intuiţia şi să-ţi descoperi codul genial, respectiv simbolurile personale.

Image Streaming – metodă de a-ţi explora asocierile libere, descriindu-le cu voce tare, ocupându-ţi astfel partea conştientă a minţii, şi creând o legătură între partea raţională şi iraţională;

Over The Wall – metodă de a obţine un răspuns la o anumită întrebare folosind Image Streaming într-un anumit context. Imaginându-te într-o grădină mărginită de un zid, trebuie să-ţi iei mintea prin surprindere creând un spaţiu de răspuns, pe care îl descrii ulterior căutând să-i găseşti interpretarea;

Photo Reading – metodă de a citi direct în inconştient;

High Think Tank – e cam la fel ca Over The Wall, numai că trebuie să scrii cinci întrebări, şi să alegi una din ele, fără să ştii care este şi să cauţi răspunsul. După ce îl interpretezi, te uiţi la întrebarea la care răspunde.

Lucid Dreaming – metodă prin care îţi impui să îţi aminteşti visele şi ulterior să-ţi induci vise prin care să rezolvi probleme;

Borrowed Genius – metodă prin care îţi dezvolţi un atribut imaginându-ţi o întâlnire cu un geniu care are atributul dorit de tine; ideea e să intri în pielea sa şi să descrii senzaţiile;

Advanced Civilization Toolbuilder – în multe feluri, similară cu metoda precedentă, trebuie să-ţi imaginezi o călătorie în timp sau în spaţiu spre o civilizaţie avansată în care toţi oamenii posedă un atribut dorit de tine; trebuie să intri pe rând în pielea unui copil şi un adult din acea civilizaţie şi să descrii senzaţiile.

Mitul lui Sisif (continuare)

După două săptămâni şi un pic am reuşit să termin şi pot să spun cu certitudine că e cel mai prost lucru pe care l-am putut face. Îmi dau seama acum că un eseu, fie el filosofic, literar sau orice altceva, trebuie citit ca un eseu, adică dintr-o singură înghiţitură. După prea mult timp în care l-am citit pe bucăţele, sunt tentat să spun că a fost plictisitor, chiar dacă mi-a plăcut din foarte multe puncte de vedere, dar în primul rând, din punct de vedere stilistic.

Ce mi se pare amuzant, e faptul că de fiecare dată când am auzit de acest eseu, am auzit exclusiv de mitul lui Sisif (propriu-zis), care nu e tratat decât în câteva pagini şi nici în acelea prea explicit. Eseul cred că s-ar fi putut numi la fel de bine „Absurdul în acţiune”, fără să intre în conflict cu conţinutul său.

Remarcabil este debutul eseului, preluat de altfel şi de Cioran în „Pe culmile disperării”, „Nu există decât o problemă filosofică cu adevărat importantă: sinuciderea” şi desigur, pentru simetrie, acelaşi lucru poate fi spus şi despre final: „trebuie să ni-l închipuim pe Sisif fericit”. Spun asta pentru gândindu-mă mai mult la statut. Eseul începe filosofic şi se termină artistic (literar). Nu cred că se poate face distincţia între Camus ca filosof şi ca scriitor. E ceva foarte avantajos în acest statut – îl pune practic în spatele „scutului artei” şi îi permite în acelaşi timp, ofensiva filosofică. Sartre măcar e perfect responsabil când îşi asumă statutul de existenţialist. Camus nu face acest pas, ci mai degrabă caută să se distanţeze, nu neapărat de existenţialism, cât de responsabilitatea pe care o implică această poziţie. Nu poate fi făcută deci distincţia dintre Camus ca erou şi Camus ca laş.

Un raţionament absurd, pe care îl demonstrează şi în mod ironic, îl şi practică: la limita raţiunii se află arta ţinându-se de mână cu credinţa, ambele fluturând un banner pe care scrie „Sinucidere filosofică”.

Omul absurd, nimeni altul decât supraomul lui Nietzsche, are două proprietăţi mari şi late: e fericit pentru că ştie că nu există alte lumi în afară de asta şi e trist pentru că liber.

Creaţia absurdă: „dacă există o artă mai lipsită de orice învăţăminte, aceea e muzica.” „Pentru omul absurd, nu se mai pune problema de a explica şi a rezolva, ci de a simţi şi a descrie”. Îmi amintesc de acel filosof care spunea că doar numerele sunt adevărate şi prin urmare, nici o frază care nu conţine numere nu e adevărată. Cum fraza lui nu avea nici un număr, e clar că nu putea fi adevărată. E oare Camus în aceeaşi oală cu acela?

Mitul lui Sisif e totuşi un mit. Luciditatea absurdă nu a făcut altceva decât să dărâme mituri. Nu e măcar misterios faptul că manifestul absurdului are acest titlu?

Philosophy of Mind (continuare)

Structura cursului

Dualismul: Moştenirea lui Descartes

Alternative la Dualism: Materialismul

Inteligenţa Artificială puternică

Argumentul camerei chinezeşti şi critica sa

Poate o maşină să gândească?

Este creierul un computer digital?

Câteva soluţii la problemele lui Descartes

Structura conştiinţei

Cum să studiezi conştiinţa ştiinţific

Cum funcţionează mintea : introducere la conceptul de intenţionalitate

Structura acţiunii şi percepţiei

Construcţia realităţii sociale

Spuneam data trecută că în prima jumătate a cursului, autorul se concentrează asupra „problemei minţii” încercând să o scoată din tradiţia dualistă a lui Descartes, trecând prin Materialism ajungând în cele din urmă la Funcţionalism, pe care îl găseşte mulţumitor. Eu unul sunt de părere că aceasta e o greşeală din partea autorului, e momentul în care cursul „se rupe” întrucât mă gândesc că orice curs care îşi propune o analiză obiectivă nu trebuie pentru nici o clipă să accepte ca validă nici una dintre paradigme, ci doar să le expune lăsând auditoriul să gândească pentru sine. Chiar şi aşa, găsesc ultima parte a cursului (analiza conştiinţei) cât se poate de utilă. Cursul intitulat „Cum să studiezi conştiinţa ştiinţific” îşi propune să pună premisele acestei ştiinţe a conştiinţei demonstrând validitatea paradigmei funcţionaliste în această problemă.

Autorul prezintă nouă probleme (contra-argumente) ale acestei paradigme, pe care încearcă să le rezolve.

• Conştiinţa nu poate fi definită;
• Conştiinţa e subiectivă, în timp ce ştiinţa e obiectivă;
• Nu se poate explica în ce fel materialul cauzează mentalul;
• Ştiinţa trebuie să elimine aspectul calitativ al conştiinţei ;
• Epifenomenalismul: conştiinţa nu are nici o importanţă;
• Conştiinţa nu are nici o funcţie în evoluţie;
• Cauzalitatea dintre creier şi conştiinţă implică dualismul;
• Ştiinţa e reducţionistă, drept urmare conştiinţa trebuie redusă la altceva şi prin urmare, negată;
• Analiza ştiinţifică a conştiinţei nu poate demonstra decât că aceasta e un procesor de informaţii;

o Apa ca şi orice obiect ştiinţific are o definiţie comună şi o definiţie ştiinţifică. Cea de-a doua a fost descoperită în urma cercetărilor care au avut la bază prima definiţie. Conştiinţa nu are încă o definiţie ştiinţifică, însă în sensul general acceptat are măcar una.

o Există o distincţie între sensul epistemologic şi ontologic al cuvântului obiectiv. Deşi conştiinţa e subiectivă în sens ontologic, ea poate fi obiectivă în sens epistemologic.

o Se ştie că se întâmplă, în sensul că dacă bei o cantitate mare de alcool, conştiinţa îţi este alterată. Explicaţia nu există încă.*

o Ştiinţa nu poate elimina aspectul calitativ al conştiinţei (cum e să conştientizezi) din moment ce conştiinţa nu se referă decât la acest aspect.

o Conştiinţa este epifenomenală, dar acest lucru e valabil şi pentru oricare alt aspect al realităţii.

o Toate activităţile umane sunt posibile graţie existenţei conştiinţei rezultă deci că evoluţia omului nu e posibilă fără existenţa conştiinţei.

o Conştiinţa nu e un eveniment şi prin urmare relaţia cauzală a acesteia cu creierul nu e temporală.**

o Există o distincţie între reducţiile explicative şi cele eliminatorii.

o Procesare de informaţii e dependentă de un observator, în timp ce conştiinţa există independent de orice observator.

*Nu există încă nici o definiţie ştiinţifică a vieţii care să fie incontestabilă. Există doar definiţii mai bune sau mai proaste. Analogia este prin urmare greşită. Faptul că o acţiune asupra creierului are ca reacţie o modificare a conştiinţei nu demonstrează că există o relaţie cauzală între creier şi conştiinţă, ci doar o legătură. Dacă acţionez asupra unui taler al unei balanţe aflate în echilibru, observ că obţin o reacţie a talerului celălalt. Ce anume mă îndreptăţeşte să spun că primul taler este în relaţie cauzală cu cel de-al doilea?

Argumentul nu este nici pe departe edificator.

**Autorul susţine că noţiunea de relaţie cauzală dintre corp şi minte e greşit înţeleasă întrucât nu toate relaţiile cauzale sunt temporale. Exemplul dat de el e acela al presiunii exercitate de mobila dintr-o încăpere asupra planşeului, care nu e un eveniment, ci e continuu. Fenomenul e cauzat de forţa gravitaţională, care e de asemenea, continuă.

Greşeala însă e să presupui că gravitaţia nu are o cauză. Din moment ce gravitaţia e valabilă în Univers şi acesta are o cauză (big bang-ul sau orice altceva care nu a fost descoperit până acum) non-continuă, rezultă că şi presiunea are aceeaşi cauză de tip eveniment, deci toate relaţiile cauzale (din Univers) sunt de tip eveniment.

Nu cred că e posibilă o ştiinţă a conştiinţei în sensul descris de autor, însă cred că e utilă o ştiinţă care să investigheze o situaţie particulară a conştiinţei.

Structura conştiinţei

Subiectivitatea – conştiinţa e ontologic subiectivă;

Unitatea – toate stările de conştiinţă sunt unitare;

Intenţionalitatea – nu toate stările de conştiinţă sunt intenţionale, cum nu toate intenţiile sunt conştiente;

Dispoziţie – orice stare de conştiinţă e însoţită de dispoziţie;

Structura Gestalt – orice formă de conştiinţă non-patologică e structurată;

Atenţia: distincţia dintre centru şi periferie – conştiinţa are proprietatea de a se concetra prin atenţie;

Situaţionarea – orice stare de conştiinţă e situată în timp şi spaţiu;

Familiaritatea – toate formele de conştiinţă ne vin într-un oarecare grad de familiaritate;

Depăşirea propriilor limite – conştiinţa are proprietatea de a-şi depăşi limitele;

Plăcere/neplăcere – stările de conştiinţă au un grad de plăcere/neplăcere;

Aspecte – conştiinţa nu implică conştiinţa de sine, introspecţia şi incorigibilitatea;

6 august

Oracolul Sabian: The great American carnival, Mardi Gras at New Orleans, is seen with a wealth of floats, decorations and merriment.

Studiul pe ziua de azi a debutat cu un curs de filosofie, „Philosophy of Mind” al lui John Searl. Deşi în primă fază eram împotriva audio-books-urilor, acum le găsesc foarte utile din moment ce îţi permit să faci altceva în timp ce le asculţi.

Cursul e mai mult sau mai puţin fidel faţă de titlul său, întrucât se învârte mai mult în jurul altei probleme. Practic, pleacă de la dualismul lui Descartes şi analizează tendinţele în încercarea de rezolvare a acestei probleme.

Până în punctul în care am ajuns cu cursul, autorul neagă validitatea dualismului, a idealismului şi se concentrează foarte mult asupra materialismului. Interesant e faptul că odată ajuns în acest punct, al analizei viziunii materialismului, cursul se îndepărtează din ce în ce mai mult de la filosofie ajungând mai mult pe terenul ştiinţei. Subiectul central legat de materialism este Inteligenţa Artificială ca răspuns la problema dualismului, răspuns cât se poate de fals în ceea ce mă priveşte pe mine şi la fel de fals pentru autorul cursului. Chiar şi aşa, se insistă teribil de mult pe această versiune a materialismului în care mintea nu e altceva decât un computer şi pe urmă asupra contra-argumentului şi chiar mai mult asupra criticii acestuia din urmă. În punctul în care am ajuns cu cursul, concluzia parţială la care se ajunge e aceea că mintea e un produs al creierului, care e un sistem biologic. E curios cum autorul dă acest răspuns ca alternativă la propunerea lui Descartes sau a tuturor celorlalţi, din moment ce susţine că realitatea e strict materială, doar că nu se ştie încă modul în care creierul produce conştiinţa. Acest răspuns nu e altceva decât o păcăleală, întrucât e practic echivalent cu dualismul. Fie spui că mintea şi corpul sunt entităţi separate care se unesc în glanda pineală (sau oriunde altundeva) fie spui că mintea e cauzată de corp, dar într-un mod necunoscut încă, e acelaşi lucru.

Însă, trebuie să fiu rezonabil, cursul e departe de a se fi încheiat aşa că promit că nu voi trage concluzii până nu îl voi termina.

Camus – "Mitul lui Sisif" e al doilea obiect de studiu pe ziua de azi şi pe destul de multe zile în urma... lectura merge destul de anevoios, deşi m-aş fi aşteptat să citesc cu mai mult entuziasm.

Citate care mi-au rămas în minte:

„Absurdul are pentru mine trei consecinţe: revolta, libertatea şi pasiunea mea.”

„Sau nu suntem liberi, şi Dumnezeul cel atotputernic este responsabil pentru răul din lume, sau suntem liberi şi responsabili, dar atunci Dumnezeu nu mai e atotputernic.”

Cartea de recitire : Dane Rudhyar – „The Lunar Nodes in Natal Astrology”

Hmmm… Hitler, ca şi mine, avea luna în emisfera nodală nordică.

Descriere

Acest blog se vrea un jurnal în sensul cel mai strict, o formă practică de a-mi organiza studiile. Intenţia originală nu e de a fi creativ, însă nu m-ar deranja dacă ar ieşi aşa.